Învață Tantra în 7 zile!

 

Sunt 7 zile speciale, în care poți parcurge primul nivel al cursurilor Tantra Movement în alt fel decât prin participarea la cursuri de 3 zile, în afara orașului.

  • Pentru cei ocupați, pentru care e dificil șă-și ia o zi liberă sau să părăsească orașul în weekend;
  • Pentru cei care vor să o ia mai încet, să intre treptat în niveluri de intimitate din ce în ce mai profunde;
  • Pentru cei care vor să asimileze gradat cunoștințele și experiențele;
  • Pentru cei care vor să-și “dozeze” resursele financiare

Fiecare zi va avea loc sâmbătă, de la 9 la 20, în oraș. În fiecare zi din acest program se vor face câte două workshopuri din primul nivel al cursurilor noastre, plus o meditație activă. Zilele de acest gen se vor face inițial în 2 orașe din țară: Timișoara și București. Programul începe în februarie 2018. Între o zi și următoarea vor fi aproximativ una-două luni. Zilele se țin cu condiția existenței unui grup de minim 8 persoane în fiecare oraș. Astfel, poți parcurge întreg programul în orașul pe care îl alegi, într-un an (cu timp suficient de asimilare între module). La final, vei primi diploma de participare și de absolvire a primului nivel și vei putea continua, dacă dorești, cu cursurile obișnuite de nivel 2.

 

Programul unei zile este următorul:

  • 9 – 10 Deschiderea cursului, introducere, prezentarea participanților și a programului
  • 10 – 11 Meditație activă (în fiecare zi altă meditație)
  • 11 – 14 Workshop 1
  • 14 – 16 Pauză de masă
  • 16 – 19 Workshop 2
  • 19 – 20 Sharing și Q&A

Prețul pentru o zi este de 285 de lei. Dacă te înscrii ferm la toate cele 7 zile din orașul tău și plătești în avans pentru primele 3, plătești doar 250 de lei pentru fiecare zi. (ai o REDUCERE de 245 de lei!)

Programul zilelor:

  • 17 februarie 2018       Ziua 1   Timișoara
  • 10 martie 2018           Ziua 1   București
  • 14 aprilie 2018           Ziua 2  Timișoara
  • 19 mai 2018                Ziua 2  București
  • 26 mai 2018                Ziua 3  Timișoara
  • 9 iunie 2018                Ziua 3  București
  • 30 iunie 2018             Ziua 4  Timișoara
  • 15 septembrie 2018   Ziua 4 București
  • 22 septembrie 2018   Ziua 5 Timișoara
  • 13 octombrie 2018     Ziua 5 București
  • 27 octombrie 2018     Ziua 6 Timișoara
  • 17 noiembrie 2018     Ziua 6 București
  • 24 noiembrie 2018    Ziua 7 Timișoara
  • 8 decembrie 2018      Ziua 7 București

Workshopurile acestui program sunt susținute de Ada Anastasiu.

Pentru înscriere, sună la telefon 0747-751035, Ada

Confirmarea înscrierii se face prin depunerea unui avans de 100 de lei în contul RO88 BTRL RONC RT02 7242 4901, deschis la Banca Transilvania, titular cont sc Info Spiritual srl-d, până la data de 9 februarie 2018 (pentru Timișoara) și 2 martie (pentru București).

 

Ziua 1:

Meditație activă: Kundalini, W1: Introducere în Tantra, W2: Conexiune

Ziua 2:

Meditație activă: Chakra Breathing, W3: Expansionând conștiința, W4: Iubește-te pe tine!

Ziua 3:

Meditație activă: Meditația dinamică Osho, W6: Teorie despre practică, W7: Venerarea corpului sacru, recunoașterea sufletului sălbatic

Ziua 4:

Meditație activă: No dimension, W8: Energiile feminină și masculină, W10: Dansând cu Tantra

Ziua 5:

Meditație activă: Chakra loop, W9: Sexualitate sacră

Ziua 6:

Meditație activă: Osho Heart chakra meditation, W11: Comunicarea iubirii, W12: Pregătire pentru trezirea energiei Kundalini

Ziua 7:

Meditație activă: Nadabrahma, W14: Introducere în masajul Tantric, W13: Ceremonia de trezire a simțurilor